Sudarea fontei

Sudarea fontei este un subiect ce intrigă mulți meseriași, până ce descoperă exact cum se realizează acest lucru. Asta se datorează faptului că fontă nealiata conține o cantitate mare de carbon, în jur de 4,5%, ceea ce o face în mod obișnuit casantă și nesudabila. Dacă vorbim însă de fontele aliate, ce conțîn elemente de aliere  (crom, nichel, fosfor sau siliciu), în funcție de scopul în care acestea vor fi utilizate, proprietatea de sudabilitate va deveni astfel posibilă. Îmbinarea omogenă a unor piese din fontă se va putea obține numai între astfel de fonte și prin două modalități de sudură, sudarea la rece (70-150⁰C) și sudarea la cald (400 – 600⁰C).

Sudarea fontei la rece

Acest procedeu presupune mai întâi preîncălzirea pieselor de fontă ce urmează a fi sudate, la temperaturi cuprinse între 70 și 100⁰C. În timpul sudării, însă, este necesar că încălzirea pieselor să fie cât mai redusă și temperatura între treceri să nu fie mai mare decât 150⁰C. Asta pentru că piesele din fontă trebuie încălzite treptat, în cuptor sau la o flacăra de gaze, pentru că un eventual șoc termic ce ar putea să ducă la fisurare, să fie evitat.

Pentru că sudură să fie impecabilă, fontă trebuie să fie curățată și să i se îndepărteze eventualele defecte (prin prelucrare mecanică), înainte că procesul de sudare la rece să înceapă. Se vor folosi electrozi înveliți pe baza de nichel, ce se vor ține în cuptor la calcinat, pentru că hidrogenul din înveliș să nu interfereze în proces, întrucât acesta nu va fi benefic pentru sudură.

Sudură la rece trebuie să se facă urmând o anumită tehnică, și anume, sudarea cu cordoane scurte, de dimensiuni cuprinse între 15-25 mm, printr-o detensionare mecanică sacadată, adică prin ciocanirea cu ajutorul unui ciocan special cu vârful rotunjit. Această acțiune de a ciocani pe cordonul cald va determina materialul depus să se întindă, împiedicând fontă să se dilate și deci, implicit, să se fisureze. După ce procesul de sudură este finalizat, piesă din fontă trebuie învelită cu vată minerală, vată de sticlă sau aztbest, pentru a avea parte de o răcire lentă. 

Pentru a evita apariția fisurilor, a porilor sau a scurgerilor de metal din sudură (dată de fluiditatea ridicată a fontei) trebuie urmate cu strictețe aceste indicații de baza, cât și aplicarea de tratamente termice post-sudură. Este important că materialele de adaos să fie cele potrivite, piesele să fie preincalzite și sudură să fie făcută numai în poziție orizontală sau jgheab.

Sudarea fontei la cald

Acest procedeu va necesită materiale de adaos care prezintă o plasticitate ridicată și cu un conținut scăzut de carbon, pentru a se evita fisurarea. Și în acest caz este necesară preîncălzirea pieselor de fontă ce urmează a fi sudate, însă la o temperatura mult mai mare, cuprinsă între 400-600⁰C, ce se va menține pe toată durata sudării. Răcirea lentă este esențială pentru a nu se formă structuri dure, care deveni fi fragile.

La fel că în cazul sudării la rece, hidrogenul difuzibil trebuie să fie limitat, iar post-sudare este necesar un tratament termic pentru piesele de fontă. Spre deosebire de celălalt procedeu prezentat de sudare, acesta are o productivitate scăzută și va impune niște condiții dificile de lucru pentru maestrul sudor. În funcție de preferințe și de posibilități, sudarea la rece sau la cald a fontei se va face eficient doar dacă se vor respectă regulile de baza în inițierea acestor procedee.