vineri, 29 mai 2020

Sfaturi pentru alegerea unui generator de curent

Atunci când vine vorba de alegerea unui grup electrogen performant (sau a unor generatoare de curent electric, așa cum mai sunt numite în mod uzual), cei mai mulți dintre noi se bazează pe informațiile pe care le găsesc pe internet. Problemele care pot apărea în cazul acestor informații țin, de cele mai multe ori, de veridicitatea informației sau de gradul ei de relevanță.

Probleme pot apărea chiar și atunci când descoperi materiale cu informații corecte: de cele mai multe ori informația din aceste materiale este stufoasă, foarte greu de cernut sau redată într-un limbaj greoi și foarte tehnic.

Tocmai de aceea ne-am propus să îți oferim un mini-ghid care să îți fie de ajutor real și care să explice, pas cu pas și într-un limbaj foarte clar, criteriile de care trebuie să ții cont atunci când alegi un generator electric.

Generatorul electric: avantaje pentru locuința ta


Înainte să îți prezentăm pașii pentru alegerea generatorului de curent, vom trece în revistă câteva avantaje pe care le poate avea un grup electrogen performant, precum și tipurile existente pe piață. Astfel, în comerț vei găsi următoarele tipuri de generator:
·         Destinate domeniului rezidențial și industrial;
·         Destinate domeniului sănătății;
·         Destinate domeniului militar și de telecomunicații;
·         Destinate domeniului data center;
·         Destinate consumatorilor casnici.

E bine să știi că grupurile electrogene se mai împart și în:

·         portabile;
·         staționare.

Diferența dintre ele? Cele portabile au costuri mai mici de achiziție și sunt foarte versatile, în timp ce gama staționară este mai costisitoare din punct de vedere financiar și necesită prezența unui specialist la instalare.

În ceea ce privește avantajele, trebuie să știi că generatorul electric vine la pachet cu următoarele:

  •  Viteza mare de răspuns

Odată ce l-ai pornit, un generator electric va începe să alimenteze locuința în doar câteva minute. În plus, grupurile electrogene moderne au și o autonomie mare sau foarte mare, în general de până la 12 ore (ca fapt divers, autonomia depinde, în general, de puterea acestuia și de modelul ales).

  • Nu interacționează negativ cu aparatura electrică

Penele de curent, atunci când sunt dese, pot afecta iremediabil aparatura casnică. În astfel de momente, când constați că aparatura casnică a avut de suferit, constanți și faptul că ai fi putut preveni acest neajuns dacă ai fi avut la dispoziție un generator. Având în vedere că generatorul are, așa cum aminteam mai sus, o viteză mare sau foarte mare de răspuns, aparatura electrocasnică nu va resimți trecerea de la alimentarea cu energie de la rețeaua națională la alimentarea cu energia furnizată de grupul electrogen.

  •  Este o investiție inteligentă 
Așa cum aminteam mai sus, în cazul unei pene de curent, aparatura casnică se poate arde, iar investiția pe care o vei face cu înlocuirea aparaturii stricate ar putea depăși cu mult investiția pe care o presupune achiziția unui generator electric. Prin urmare, un generator este o investiție foarte inteligentă.

  • Anotimpul și temperatura nu pot influența grupul electrogen

Atâta timp cât îl poziționezi într-un loc ferit de umiditate, generatorul electric nu va putea fi influențat de temperatură sau de anotimp. Prin urmare, indiferent că pana de curent are loc iarna, vara, ziua sau noaptea, vei putea să realimentezi fără niciun fel de problemă indiferent de context.

  • Este foarte simplu de folosit

Grupurile electrogene pot fi pornite la sfoară, la cheie sau pot fi prevăzute de producător cu un tablou automatizat. Fiecare dintre aceste modele este foarte ușor de utilizat și nu implică deținerea unor cunoștințe speciale sau tehnice.

  • Se întreține ușor

Un grup electrogen nu necesită mentenanță specială. De cele mai multe ori este suficient să ai grijă să nu depozitezi benzina sau motorina în rezervorul lui și să urmezi întocmai indicațiile care apar în instrucțiunile din manualul de utilizare redactat de producător.

Cum alegem un generator de curent: sfaturi și recomandări

După ce am trecut în revistă câteva dintre avantajele achiziționării unui generator electric, este timpul să vedem și care sunt recomandările specialiștilor. De regulă, persoanele care lucrează în domeniu au experiența necesară pentru a oferi sfaturi utile, prin urmare este întotdeauna bine să iei în considerare și recomandările acestora.

Iată câteva dintre acestea:

Dacă plănuiești să folosești grupul electrogen în domeniul industrial, atunci cea mai bună variantă pentru tine este un model cu pornire automată. Aceste modele stau cel mai bine la capitolul „viteză de răspuns, prin urmare un astfel de model se va activa imediat în cazul unei pene de curent. Desigur, și celelalte modele răspund repede, însă dacă vorbim de vârful gamei, acesta este generatorul cu pornire automată.

Dacă ești în căutarea unui grup electrogen care să nu implice un consum foarte mare, atunci ar fi bine să îți îndrepți atenția spre cele cu motorină. Aceste modele sunt cele mai convenabile atât din punct de vedere al costurilor de achiziție, cât și din punctul de vedere al consumului.

Dacă intenționezi să instalezi generatorul într-un spațiu în care vei intra des sau într-un loc aflat la intersecția dintre birouri și alte locuri de interes uman (ne referim aici mai ales la cazul unei companii, de exemplu), atunci cel mai bine este să cauți un generator cu o carcasă specială. De regulă, grupurile electrogene sunt zgomotoase, însă există și modele care dispun de carcase speciale, realizate din materiale de calitate, care le transformă în variante ideale pentru instalarea chiar și în proximitatea unor locuri intens tranzitate.

Dacă îți dorești ca achiziția ta să se afle la intersecția dintre calitate și preț avantajos, atunci cel mai bine este să alegi un producător recunoscut în domeniu, care îți poate oferi garanția că produsul cumpărat este exact ceea ce trebuie să fie.

Alegerea generatorului de curent: criterii și pași de urmat


Pentru a putea face cea mai bună alegere și pentru a nu cheltui în plus, este foarte important ca atunci când pleci la cumpărături să știi foarte clar care sunt caracteristicile pe care vrei să le aibă generatorul. Ca și în cazul altor produse, pe piață există o mulțime de modele disponibile, iar dacă nu știi cu exactitate ceea ce cauți, vei pierde timp și bani.
Iată care sunt criteriile de care trebuie să ții cont atunci când decizi să achiziționezi un asemenea dispozitiv:

  • Tipul de combustibil

Un grup electrogen funcționează fie pe motorină, fie pe gaz, fie pe benzină. Fiecare dintre aceste modele are avantaje și dezavantaje, prin urmare decizia va trebui să o iei după ce te documentezi temeinic în privința caracteristicilor, avantajelor și dezavantajelor fiecărui model în parte. Îți dăm doar un singur exemplu: un model pe motorină va avea întotdeauna costuri de întreținere mai mici și nu se va uza atât de repede. În plus, aceste modele sunt, de regulă, foarte puțin pretențioase, deci nu va trebui să le acorzi o atenție specială în ceea ce privește mentenanța. În concluzie, documentează-te temeinic, studiază cu atenție caracteristicile modelului ales și nu vei da greș.

  • Puterea generatorului

După ce ai decis care va fi tipul de combustibil, următorul pas este să decizi ce putere cauți. Puterea este un alt criteriu important de care trebuie să ții cont atunci când alegi grupul electrogen. În general, așa cum probabil știi, puterea se raportează întotdeauna la numărul de consumatori din locuință, companie etc. Pentru companii, de exemplu, vei avea nevoie de un grup electrogen cu o putere pe măsură, de până la 3.300 kVA.
De asemenea, îți recomandăm să ții cont și de faptul că, dacă vorbim despre un loc care depinde în totalitate de un generator de curent (o cabană situată pe munte, de exemplu), atunci cel mai potrivit este un model de uz intens, care să fi fost gândit de producător pentru uzul intens, adică pentru a funcționa fără nicio problemă non-stop.

  • Tensiunea

Ai decis care este tipul de combustibil și care va fi puterea generatorului, prin urmare este timpul să treci la următorul criteriu: tensiunea. Dacă ne referim la un consumator trifazat, de exemplu, atunci este bine să știi că va trebui să alegi tot un generator trifazat. De cealaltă parte, dacă vorbim mai degrabă de un consumator monofazat, atunci și generatorul pe care îl achiziționezi va trebui să fie monofazat. Cu toate acestea, există și o excepție de la regulă: în cazul unui consumator monofazat poți opta și pentru un model trifazat, cu putere de două sau chiar de trei ori mai mare.

La fel ca puterea, și tensiunea se raportează la numărul de consumatori și trebuie să fie adaptată nevoilor acestora. Prin urmare, dacă raportul nu este cel corect, atunci rezultatul va fi o risipă inutilă de resurse și, implicit, acest lucru se traduce în cheltuieli suplimentare și inutile.

Criterii suplimentare


Pe lângă criteriile enumerate mai sus, există și o serie de criterii suplimentare care te pot ajuta să faci cea mai bună alegere.

  • În acest caz vorbim mai mult despre o serie de întrebări ale căror răspunsuri pot oferi un plus de claritate și care îți pot direcționa alegerea în direcția corectă.
  • Cum voi folosi grupul electrogen? Îl voi folosi ca sursă independentă (de exemplu îl voi folosi pentru a alimenta cu curent electric o cabană din munți?) sau îl voi folosi doar în cazurile în care trebuie să contracarez efectele unei pene de curent?
  • Îmi doresc un generator de curent fix (care va rămâne instalat în locul inițial pentru o perioadă lungă de timp) sau îmi doresc un generator de curent portabil, pe care să îl pot folosi în mai multe contexte și locuri?
  • Consumatorii din locuința mea se vor cupla secvențial la grupul electrogen sau se vor cupla secvențial?
  • Voi folosi permanent grupul electrogen sau îl voi folosi doar atunci când apare o pană de curent? Ce fel de consumator voi fi?
  • M-am documentat suficient înainte să fac alegerea, am verificat toată documentația și recomandările puse la dispoziție de proiectanții grupului electrogen, sunt sigur că specificațiile produsului ales se pliază pe nevoile de energie electrică ale locului în care îl voi folosi?

În concluzie, dacă urmezi pașii pe care ți i-am prezentat în acest material și ții cont de toate criteriile expuse mai sus, șansele să faci cea mai bună alegere cresc considerabil. Succes!