marți, 21 iulie 2020

5 sfaturi pentru a alege cei mai buni electrozi de sudură

Alegerea unui aparat de sudură poate deveni un proces simplu, odată ce ai decis care sunt tipurile de lucrări pe care le vei executa și materialele pe care le vei folosi cel mai des, însă atunci când vorbim despre consumabile sudură, lucrurile se pot complica. Acest considerent este valabil mai ales atunci când ne referim la gama variată de electrozi pentru sudură pe care o găsești disponibilă în comerț.

Așadar, dacă ești în căutare de electrozi pentru sudură și nu știi ce ar fi mai bine să achiziționezi, în cele ce urmează îți oferim câteva sfaturi și recomandări care te pot ajuta să faci cea mai bună alegere.


Cum alegem cei mai buni electrozi pentru sudură?


Alegerea electrozilor pentru sudură se face ținând cont de mai multe criterii, precum tipul materialului care urmează să fie sudat, poziția de sudare și proprietățile pe care dorim să le aibă îmbinarea sudată.

Este bine să știi că în comerț vei găsi mai multe tipuri de electrozi, fiecare electrod fiind mai potrivit pentru anumite materiale sau condiții de lucru și mai puțin potrivit pentru altele.

În cele ce urmează amintim, așadar, fără pretenția exhaustivității, principalele tipuri de electrozi. Mai concret, vom trece în revistă care sunt electrozii folosiți cel mai frecvent atât de profesioniști, cât și de persoanele pentru care sudura este o activitate ocazională sau un simplu hobby.

Electrozi rutilici. Aceștia au stratul protector fabricat în principal din oxid de titan (numit și rutiliu, de unde derivă, evident, și numele) și au avantajul de a permite sudarea din orice poziție.

Electrozi bazici. Electrozii bazici sunt folosiți mai ales pentru realizarea unor îmbinări rezistente din oțel și au învelișul bazic (în general este vorba despre clorură sau carbonat de calciu).

Electrozi celulozici. Acest tip de electrod sudură are un înveliș din material organic, iar avantajul major al folosirii acestui tip de electrod ține de faptul că permite sudarea chiar și din poziții incomode.

Iată și câteva sfaturi și recomandări utile pentru a putea alege electrozii de sudură potriviți:

1.   Ia în considerare tipul de metal sudat

Diametrul electrodului de sudură este strâns legat de grosimea materialului care urmează să fie sudat, dar și de intensitatea curentului electric general din aparatul de sudură. Prin urmare, cu cât materialul care urmează să fie sudat este mai gros, cu atât mai gros trebuie să fie și electrodul ales (pentru a putea permite trecerea unui curent electric mai mare).

În principiu, materialul de umplere al electrodului trebuie să se potrivească cu materialul care urmează să fie folosit în lucrare/proiect.

2.   Ține cont de viteza de sudare

Viteza de sudare depinde, în mare parte, de caracteristicile de transfer ale oxidării și ale metalului, dar și de caracteristicile gazului protector și de proprietățile transferului de căldură.

Pentru a putea obține o viteză de sudare optimă vei avea nevoie, așadar, de electrozi care se oxidează foarte repede (pentru că acest lucru va asigura solidificarea rapidă a sudurii).

3.   Sursa de alimentare: curent continuu sau alternativ?

Majoritatea electrozilor sunt proiectați să funcționeze fie cu o sursă de curent alternativ, fie cu o sursă de curent continuu, însă există și electrozi care sunt adaptați pentru ambele tipuri de curent.

Prin urmare, este foarte important ca înainte să alegi electrozii pentru sudură să iei în calcul și tipul sursei de curent (mai ales că pot exista diferențe, de exemplu sudura care are la bază curent alternativ asigură, de obicei, o penetrare mai mare a materialului).

4.   Poziția sudurii: cum vei suda?

Majoritatea electrozilor sunt proiectați pentru a se putea adapta tuturor pozițiilor de sudare, însă există anumite tipuri de electrozi pentru sudură care sunt mai potriviți pentru sudarea în anumite poziții (de exemplu, așa cum aminteam în paragrafele dedicate tipurilor de electrozi sudură, electrozii celulozici permit sudarea chiar și din poziții incomode).

5.   Calitatea materialelor

La fel ca în cazul alegerii oricărui alt produs, și în cazul electrozilor pentru sudură este important să alegi produse de calitate, comercializate de producători cu o reputație impecabilă. Acest lucru îți oferă garanția că produsele achiziționate sunt de cea mai bună calitate și că, prin urmare, nu vor influența negativ funcționarea aparatelor cu care intră în contact și nici nu vor periclita lucrarea în sine.

În concluzie, dacă ții cont măcar de o parte dintre sfaturile expuse mai sus, vei putea alege, cu siguranță, cei mai buni electrozi pentru sudură. Nu în ultimul rând, nu uita că atenția acordată alegerii consumabilelor de sudură influențează, în cele din urmă, obținerea rezultatului dorit.

***
De Top îți pune la dispoziție o gamă variată de pachete unice de consumabile premium, adaptate și îmbunătățite permanent, pentru a răspunde cât mai bine exigențelor lucrărilor/proiectelor tale profesionale.

Așadar, dacă ești în căutarea unor echipamente, accesorii și consumabile de calitate superioară, care să te ajute să optimizezi procesul de sudare și să obții cele mai bune rezultate, cu siguranță le poți găsi în magazinul online DeTop. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu