Dacă
îți place să meșterești sau să pui la cale diverse lucrări de bricolaj în
gospodărie și vrei să înveți care sunt pașii și ustensilele necesare în
procesul de sudare, ai ajuns unde trebuie.
La
prima vedere, procesul de sudare poate părea foarte simplu, însă adevărul este
că trebuie să știi cum să alegi corect gama de ustensile sudură, dar și să stăpânești
foarte bine etapele procesului de sudare. De la alegerea de aparate de sudură și electrozi de sudură potriviți cu materialele pe care urmează să le sudezi,
la alegerea echipamentului de protecție sau a accesoriilor, procesul de sudare
implică mai multe etape, pe care le detaliem, fără a avea pretenția
exhaustivității, în cele ce urmează.
Procesul de sudare: ustensile
necesare
Ca
sa înveți să sudezi ai nevoie, în primul rând, de un aparat de sudură adecvat
pentru lucrările pe care plănuiești să le efectuezi. Pe piață există mai multe
tipuri de aparate de sudură, cu specificații tehnice diferite, așa că este
foarte important să știi exact pentru ce fel de materiale și lucrări îl vei folosi,
pentru a putea face cea mai bună alegere.
Aparat de sudură
Aparatele
de sudură sunt clasificate, de obicei, în funcție de tehnologia utilizată. Cele
mai populare (și, implicit, cele mai căutate) sunt cele cu gaz protector și cu
electrod învelit.
Ca
fapt divers, aparatele cu înveliș protector cu gaz inert (TIG sau WIG, MIG MAG)
sunt din ce în ce mai căutate datorită fineții execuției și a ușurinței cu care
pot fi utilizate, mai ales de către cei pentru care sudura nu este o profesie,
ci o activitate ocazională sau hobby.
Pe
piață vei găsi, în linii mari, următoarele modele:
1. Aparat de sudură MMA
Potrivit specialiștilor din domeniu, aparatele MMA sunt ideale pentru sudarea mai multor
tipuri de materiale, de grosimi diferite, și sunt foarte versatile: pot fi
folosite atât în interior, cât și în exterior, în spații industriale, curți etc.
Aparatele MMA sunt folosite mai ales pentru suduri consistente, putând fi
utilizate din orice poziție și pentru orice tip de material. La capitolul
dezavantaje trebuie să știi că sunt mai greu de manevrat și necesită un
oarecare nivel de experiență și pricepere, prin urmare nu sunt indicate pentru
cineva care nu e sudor profesionist.
2. Aparat de
sudură MIG MAG
Acest
tip de aparat de sudură este folosit mai ales pentru a realiza o sudură fină și
poate fi folosit chiar și de persoanele care nu au foarte multă experiență sau
un nivel de pricepere impresionant. Principiul de funcționare al unui aparat
MIG MAG nu este cu mult diferit față de cel clasic, însă procedura este
îmbunătățită pentru că metalul topit este protejat de un gaz inert (argon).
Lucrările realizate cu acest tip de aparat sunt, în general, foarte rezistente
și, în plus, aparatele MIG MAG sunt și foarte versatile, putând fi folosite într-o
varietate de contexte.
3. Aparat de
sudură TIG
Aparatele
de sudură TIG sunt folosite mai ales pentru suduri de finețe sau pentru
materiale fine, cu o grosime mică. În acest caz, procesul de sudură va necesita
mai mult timp, prin urmare vei avea nevoie să aloci mai mult timp pentru
efectuarea lucrării în sine. Modalitatea de sudare folosită constă în
încălzirea zonei de lucru printr-un arc electric, materialul de adaos fiind pus
separat de operator. Prețurile aparatelor TIG variază, însă de regulă sunt mai mari
decât cele ale altor tipuri de echipamente.
4. Aparat de
sudură autogen
Aparatul
de sudură autogen este folosit mai ales pentru tăierea sau perforarea unei game
variate de materiale. De asemenea, un aparat de sudură autogen poate fi
utilizat cu ușurință inclusiv pentru sudarea unor materiale ruginite sau
degradate. Singurul aspect care poate ridica probleme atunci când achiziționezi
un asemenea echipament este mărimea spațiului de depozitare: fiind vorba de un
aparat de dimensiuni mai mari, va trebui să te asiguri că dispui de un spațiu
pe măsură.
Electrozi
Pe
lângă un aparat de sudură potrivit, în procesul de sudare vei mai avea nevoie
și de electrozi.
Electrozii
intră la categoria consumabile sudură și sunt încadrați în funcție de
materialul din care este produs învelișul. Astfel, în comerț vei întâlni
electrozi cu înveliș bazic, rutilic, celulozic, oxidant sau acid.
Tipul
de electrod ales va dicta inclusiv poziția de sudură și, de foarte multe ori, tipul
sudurii (exemplu: electrozii cu înveliș acid sunt folosiți mai ales la sudura
de profunzime, dat fiind că sunt făcuți din oxizi).
Ca
fapt divers, electrozii rutilici, de exemplu, permit sudarea din orice poziție,
cei bazici sunt folosiți, în general, pentru realizarea unor îmbinări
rezistente din oțel, în timp ce electrozii celulozici permit sudura chiar și
din poziții incomode (au însă dezavantajul unui cordon de sudură neuniform).
Accesorii
În
procesul de sudare vei mai avea nevoie, de asemenea, după caz, de următoarele
accesorii:
Cablu de
sudură. Cablul de sudură face
conexiunea între portelectrod și aparatul de sudură, iar alegerea acestuia
trebuie să țină cont de compatibilitatea cu aparatul de sudură pe care îl deții,
de grosimea în secțiune și de lungime.
Cablu de
masă. Cablul de masă asigură
împământarea și are rolul de a închide circuitul electric dintre aparatul de
sudură și componenta pe care urmează să o sudezi.
Clește
electrod. Un clește electrod are
rolul de a fixa electrodul și de a asigura un contact electric ideal. Cleștele
electrod se alege, în generall, în funcție de curentul pe care îl suportă și de
dimensiune.
Clește de
masa. Cleștii de masă sunt
prinși de piesele care urmează a fi sudate și au rolul de a asigura
împământarea.
Măsuri de
siguranță în sudură
O etapă importantă a procesului de
sudare este și achiziționarea echipamentelor de protecție potrivite. Așadar, va
trebui să te asiguri că ai un echipament adecvat compus din mască, mănuși
speciale, pantaloni și șorț.
Masca de sudură. Este
recomandat să alegi o mască de calitate, rezistentă la șocuri și la temperaturi
ridicate.
Mănuși protectoare. Mănușile
pentru sudură sunt rezistente la tăiere și perforare și, în general, au
straturi de abraziune în palmă și manșete reglabile.
Pantaloni și șorț protector. Pantalonii
speciali pentru sudură și șorțul protector sunt confecționate din material
ignifug și, la fel ca și restul componentelor, asigură protecția pe parcursul
procesului de sudare.
Încălțăminte protectoare. Bocancii
speciali pentru sudură sunt prevăzuți cu lamele de siguranță, iar talpa lor
este confecționată, de obicei, din materiale antiderapante și antistatice.
Etapele procesului de sudare
Acum
că am văzut care sunt ustensilele de sudură de care vei avea nevoie pentru
lucrare/proiect, e timpul să trecem la etapele procesului de sudare.
Iată
care sunt, pe scurt, etapele pe care trebuie să le parcurgi:
Vei
începe prin instalarea cablului de sudură, de masă, a cleștelui de masă și,
dacă e cazul, a portelectrodului.
Vei monta
electrodul având grijă să fie conectat la polaritatea curentă.
Ulterior,
vei avea grijă să iei toate măsurile de siguranță în sudură expuse anterior și
să îmbraci echipamentele de protecție necesare (mască, mănuși, bocanci, șorț
etc.)
Vei
aplica metodele de sudură specifice materialului de sudat.
La final
vei verifica rezistența lucrării (vom detalia acest aspect mai jos).
Înainte
de a trece, însă, la sudura propriu-zisă, nu uita să faci și verificările de
rigoare. Astfel:
Este
foarte important să verifici integritatea cablurilor (vorbim aici despre
cablurile de alimentare, împământare, sudură).
Verifică,
de asemenea, ca electrozii să fie în stare bună (să nu fie umezi).
Dacă ai
un aparat de sudură WIG, nu uita că în cazul acestuia electrozii vor trebui să
fie ascuțiți.
Aparatul
de sudură trebuie alimentat de la o sursă de tensiune potrivită, prin urmare
asigură-te că acest lucru este posibil (vorbim, în general, de 230V/400V.
De
asemenea, este important să știi că dacă folosești un aparat MMA, atunci va apărea zgură. Prin urmare, după sudura cu
un aparat MMA va trebui să ai grijă să bați cusătura pentru a elimina zgura.
Ultima
etapa a procesului de sudare este verificarea rezistenței sudurii. Verificarea
poate fi făcută fie vizual (prin observarea porozității), fie cu ajutorul unui
lichid sau a pulberii magnetice.
În
concluzie: acum că am parcurs împreună etapele procesului de sudare, precum și
lista ustensilelor de sudură care îți sunt necesare pentru a demara lucrarea,
nu îți mai rămâne decât să pornești la cumpărături.
De
Top este locul ideal din care poți începe căutările, în cazul în care dorești
să achiziționezi aparate de sudură profesionale și accesorii de înaltă
calitate.
Portofoliul
De Top include doar echipamente și accesorii produse de branduri de renume, precum
Miller Electric, Lincoln, Telwin sau Bohler, cunoscute de utilizatorii din
întreaga lume.
Consultă
catalogul, alege echipamentele și accesoriile dorite, plasează comanda, iar noi
ne vom asigura că produsele dorite ajung la tine în cel mai scurt timp posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu